La Ushaiqer (un sătuc tradițional aflat cam la două ore de mers de Riyadh), casele de chirpici au fost păstrate sau restaurate așa cum erau acum 1500 de ani. Satul s-a aflat în drumul pelerinilor și a adunat în timp, pe lângă artefactele minunate ale vechii culturi arabe, și o adevărată colecție de „vechituri” pe care le-ai găsi în podul bătrânilor de la noi, de la țară. Toate sunt adunate în „muzee” ad-hoc, de fapt case ale localnicilor, transformate în loc de expoziție și mici afaceri de familie.

Fahad, un învățător care predă în Riyadh pentru copiii cu nevoie speciale, ne anunță cu mândrie că a restaurat casa bunicului exact așa cum a fost. Ne invită înăuntru, unde lângă peretele de chirpici stă așezat un televizor enorm (Fahad se uita la un meci de fotbal :-)), iar chiuvetele cu apă curentă se sprijină pe un suport de bârne cu patină. Vitrinele sunt pline ochi cu vase și văsulețe de toate mărimile, pentru cafea și ceai sau pentru ars lemn parfumat. Casa are aer condiționat, iar tavanul este „spart” în centrul parterului până sus, spre acoperiș, ca să se aerisească bine și pentru „design”, cum ne anunță proprietarul. Ne dă să mirosim rășinile aromate pe care le arde în foc (un soi de șemineu orizontal, aproape întins pe covoarele cu care este acoperită în întregime podeaua), ne îmbie cu niște curmale și o cafea cu cardamon, apoi ne trimite să facem singuri un tur la etaj și până pe acoperiș, de unde -ne anunță cu mândrie- se vede toată așezarea și împrejurimile. Și așa și e – casa e superbă și priveliștea pe măsură. Apoi Fahad își amintește că a fost în București acum 20 de ani și știa chiar și de Mamaia, orașul de la malul Mării Negre, ne mai dă câte o sticlă de apă pentru drum și se întoarce la următorii vizitatori; casa e deschisă la vizitare, strălucește de curățenie și pe foc este mereu un ibric cu cafea.

Mândria aceasta de a conserva și prezenta casa bătrânească  este însoțită peste tot și de ospitalitatea oamenilor: toți vor să te așezi cu ei la cafea și curmale, să-ți dea un ceai și o apă și nu-i chip să le ieși din casă neomenit. Înăuntru ard rășini parfumate și îți scoți încălțările când intri pe covoarele moi, unde stai deseori direct pe jos sau poate pe niște perne decorate cu arabescuri. La final faci poze – oamenii păstrează amintirea vizitatorilor lor și poate se mândresc cu ea data viitoare când vor întâmpina turiști.

Culorile roșiatice ale lutului întărit din care sunt construire casele  în armonie deplină cu arama ibricelor, cu vopselurile vii ale ceainicelor, ceștilor și castroanelor de porțelan, cu dunele de nisip ale deșertului din apropiere. De altfel, Ushaiqer înseamnă „Micuța blondă” – adică muntele roșu din apropiere, de unde ai întreaga perspectivă a locului.

Vizita la Ushaiqer înseamnă să primești o nouă cultură, diferită, s-o vezi în lumina soarelui ei oriental și să te bucuri de acribia cu care locuitorii lor au păstrat fiecare nimic mărturisitor al vremurilor prin care a trecut satul lor în ultimele sute de ani: zeci de ceainice, piuă de piatră aproape la fiecare casă, ploști de piele, mecanisme din lemn pentru scos apa, ținut copii, legat cămila și te miri ce altceva, busole vechi de 300 de ani, cutii de tablă pentru biscuiți, venite din Olanda pe cine ce știe ce filiere, hărți și ziare vechi cu Nixon, tăblițe de lemn de la școala din sat, întemeiată acum 300-400 de ani, radiouri și gramofoane nemțești, o mașină de cusut Singer, mașinuțe de jucărie, chei pentru lacăte nedeschise de sute de ani, uși vechi de lemn (originale) păstrate cu sfințenie în casele reconstruite după tiparul original, dar cu televizoare uriașe și aer condiționat, zeci, sute de nimicuri de alamă sau de lemn, rășini parfumate, porțelanuri umplute ochi cu curmale și cafea aromată cu cardamon, saci cu lăcuste uriașe, uscate, cazane în care preparau cândva lăcustele astea, bijuterii, pistoale americane, săbii arăbești, hangere turcești, săpun vechi de aproape o sută de ani, sticle goale de pepsi și ale vechituri.

O poveste interesantă o are balanța umană: cântarul pe care guvernatorul satului era cântărit la început și la final de mandat. Orice kilogram în plus însemna că a profitat de poziția lui pentru propriile interese 🙂

Pe drumul de dus și de întors, o parte printre dunele roșiatice ale deșertului, pe șoseaua cu trei benzi pe sens care taie pustiul în două, te păzești mereu de turmele de cămile uneori scăpate de-a dreptul pe autostradă, fugind ca apucatele și urmărite de un bărbat cu limba scoasă de efort, care agită o bâtă deasupra capului. Și te gândești neîncetat la minunățiile de la Ushaiqer, locul unde timpul își pierde liniaritatea și epocile coexistă într-un mozaic de impresii, culori și arome înțepătoare.