e-Literaria

Blog de cărți și călătorii

Category

Unele, altele

Lucruri despre care cred că merită să știm.

Singură în fața curcubeului

Foto: Irina Ionescu Homorniceanu Cred că până și cei care mă cunosc mai puțin s-au prins că nu vorbesc dacă n-am ce zice, cât de cât. Și că, dacă nu-mi place un lucru, mai bine nu deschid vorba decât să… Continue Reading →

Cinci organe vitale pentru meritocrație

Deși probabil că ne îndreptăm cu toată viteza spre zidul de beton armat al idiocrației în ceea ce privește administrația centrală și viața politică, poate n-ar fi rău să ne mai amintim din când în când cine e meritocratul și… Continue Reading →

Vânzătoarea de salată

Îmi plac foarte mult antreprenorii, acești oameni mari cu afacerile lor mici. Îi asemăn cu un răsărit care îți dă speranța că ziua va fi bună. Manufacturieri, bloggeri, stomatologi, proprietari de cafenea sau coafor, scriitori care muncesc pentru notorietate, vânzători… Continue Reading →

Micuța Julieta și marele Romeo

Când pun titlul ăsta, mă refer numai și numai la statură. Dacă ar fi să mă iau după cum au dansat, Julieta a fost nucleul, miezul fierbinte al acestui spectacol de balet, iar Romeo – un accesoriu aproape banalizat. Nu-i… Continue Reading →

Decăzuta Violetta

În timp ce eram la Traviata, m-am gândit că ar merita câteva vorbe, așa neofit cum sunt – sau poate tocmai de-aia. Foarte pe scurt, că lumea n-are vreme să citească poliloghii. Plusuri. tenorul Alfredo are o voce spectaculoasă, a… Continue Reading →

Whiskey Tango Foxtrot

Filmul ăsta este bun, păcat că am pierdut prima treime. Și nici nu mai poate fi văzut a doua oară, n-are sens. Pe scurt, la suprafață este despre viața corespondenților de război din Afganistan, iar în profunzime este despre viața jurnaliștilor din… Continue Reading →

O piesă pentru sâmbătă seara

Ieri am fost la Soldatul de ciocolată,  de George Bernard Shaw, în regia lui Andrei Șerban, montată la Odeon. N-am a vă spune mai mult decât că este o comedie duioasă, ușoară, de sâmbătă seara, cu o problematică universală și… Continue Reading →

Zile și nopți pe Camino

  Relieful Spaniei se schimbă sub ochii mei. Am trecut de povârnișurile golașe, de păduri în care te strecori pe potecuțe de un om, de văile cu bolovani pe care cobori de pe vârfuri de munți bătute de vânturi, iar… Continue Reading →

Camino de Santiago

  Am pornit pe Camino, nici eu nu știu de ce. Se spune că este un drum al regăsirii de sine, al răspunsurilor, al cauzelor nobile, al căutărilor religioase sau al dorinței de a face sport (extrem). Nici una din… Continue Reading →

Mentori tăcuți

Se spune că fiecare dintre noi avem, în viață, oameni care ne-au influențat drumul. Care, cu o vorbă sau o faptă, au schimbat macazul alegerilor noastre. Unii nici nu ne mai amintim de ei, alții îi pomenim cu drag sau… Continue Reading →

© 2023 e-Literaria — Powered by WordPress

Theme by Anders NorenUp ↑