Inaugurez, odată cu acest articol, seria interviurilor cu apropiații scriitorilor, oamenii „obișnuiți” despre care nu întreabă nimeni nimic, niciodată, dar care văd transformarea, frământările, îndoielile prin care trec autorii în procesul de „facere” a cărții. Poate că unii sunt atât de importanți, încât sunt cărți care nici n-ar fi existat fără ei. Cum îi văd oamenii aceștia pe scriitori? Ce au trăit alături de ei? Cum se simte „actul creației” din proximitate?

Astăzi avem câteva răspunsuri de la Noni Alexa, prietenă timp de 31 de ani cu scriitoarea Camelia Cavadia, autoarea romanului „Vina”, apărut la Editura Trei. Camelia și „Vina” ei vor participa, în perioada 26-29 mai 2016, la cea de-a 29-a ediție a „Festival du premier Roman”, la Chambery, în Franța.

e-Literaria: Cum o vezi tu pe Camelia scriitoarea, față de Camelia – omul?

Noni Alexa: O cunosc pe Camelia de când avea 16 ani și stătea în banca din fața mea, la Școala Centrală. Au trecut 1000 de ani de atunci, cu bune și mai puțin bune, însă noi, Cami, eu și Cristina, colega ei de bancă de atunci, am fost de fiecare data împreună, indiferent de întâmplările din viețile noastre. Yalom spunea undeva că nu-ți poți face alți prieteni vechi și sunt de acord cu el. Însă noi nu simțim că suntem prietene vechi, ci mai degrabă surori. Revenind la întrebare – cei apropiați de Camelia (o să-i spun Cami în continuare, pentru că așa m-am obișnuit) nu fac distinctia aceasta, între om și scriitor. Eu consider că este vorba doar despre Cami, cea pe care o știu dintotdeauna și care s-a împlinit sufletește prin darul care i s-a dat – posibilitatea de a ajunge la oameni prin carțile ei. Acum, toți cei care îi citesc cărțile au posibilitatea să o cunoască pe Cami așa cum o știm noi – o persoană foarte caldă, cu un fel incredibil de a se bucura de viață (nu e meritul ei aici, e moștenire genetică), sensibilă până dincolo de limite și cu o foarte rafinată și interesantă capacitate de introspecție. Este un chirurg al sentimentelor!

e-Literaria: În ce fel a transformat-o scrisul, din punctul tău de vedere?

N.A.: Scrisul a transformat-o, și încă într-un mod foarte profund! Îmi aduc aminte de ziua în care mi-a spus că s-a apucat să scrie „Vina”. Eram în curte la Pro Tv, unde lucram amândouă pe vremea aceea. Eu ieșisem să fumez o țigară, iar Cami îmi ținea de urât. Îmi amintesc că mi-a zis la un moment dat, cu o voce oarecum ghidușă și ca și când ar fi fost un secret, că s-a apucat să scrie o carte. Mi-a zis în linii foarte generale subiectul și mi s-a părut interesant. Dar nu faptul că s-a apucat să scrie, ci starea ei specială din zilele, săptămânile și lunile care au urmat mi s-a părut mie uimitoare. Nu știu ce s-a întâmplat exact în interiorul ei, dar pot spune ce am observat eu. Că pentru prima oară își urmărește sensul profund al ființei ei. Iar lucrul ăsta are o capacitate de transformare fantastică! Mi se pare că a devenit mult mai empatică, mai deschisă spre oameni. Scrisul a fost terapie pentru ea. În ultima vreme i-am vorbit lui Cami foarte des despre pilda talanților – cred că o știți. Sunt convinsă că atunci când ni se va cere socoteală, ea va ieși pe plus. Face exact ceea ce trebuie cu talanții care i s-au încredințat!

e-Literaria: Ce simt cei din jurul ei (tu) cât timp scrie ea o carte?

N.A.: Este ușor obsedată de poveste, asta e adevărat. Cât timp scrie, trăiește acolo, printre personajele care sunt mereu prezente în mintea ei și în conversațiile noastre. Vrând-nevrând, toți trăim cu ele, cât timp scrie Cami o carte. Apoi rămân undeva, acolo, ca niște prieteni buni, indiferent de destinul lor. Dar uneori și ei îi este greu să rămână atât de mult timp „captivă” în poveste, mai ales dacă aceasta devine dramatică. Dar nu are încotro. Nu poate scăpa de acolo până nu-și îndeplinește misiunea – adică până nu aduce personajele unde le este locul – printre oamenii reali, ca noi.

e-Literaria: Cum/unde este ea în cărțile pe care le scrie?

N.A.: Eu o recunosc în trăsături ale mai multor personaje, în analiza psihologică atât de precisă, în atmosferă uneori. Asta înseamnă că este cam peste tot, nu?

e-Literaria: Care sunt temerile și bucuriile ei? Dar ale tale, în raport cu frământările ei de scriitoare?

N.A.: Aș putea să scriu aici vreo câteva pagini, dar sintetizând, temerile lui Cami se reduc la „Oare le va plăcea?”, „Oare am reușit să exprim exact ceea ce am simțit?” Cât despre bucuriile pe care i le-a adus „Vina”, astea sunt nenumărate și de neexprimat în cuvinte. Trebuie să vă întâlniți cu ea ca să înțelegeți! Cami este acum un om extraordinar de bogat! Iar bogăția ei se măsoară în prietenii pe care i-a câștigat prin intermediul acestei cărți, în cuvintele frumoase și recunoștința exprimate în moduri dintre cele mai neașteptate, în recunoaștere dincolo de granițele țării. În ceea ce mă privește, bucuria mea este aceea de a o vedea că s-a împlinit ca om prin cărțile sale, că și-a învins multe temeri și este acum mai aproape ca oricând de ceea ce este ea cu adevarat – de esența ei. Nu știu cum să exprim asta mai exact. Cât despre temeri nu am niciuna – atât timp cât rămâne pe drumul ei.

e-Literaria: Este ușor sau greu (sau altfel) de „suportat”, în căutările și „facerea” cărților?

N.A.: 🙂 Cami nu seamănă cu domnul H din punctul ăsta de vedere. Asta din pricina firii ei – întotdeauna i-a protejat pe cei din jur și a dorit să le fie cât mai ușor. Și-a asumat multe responsabilități. Uneori mai multe decât se pot duce. Eu nu am simțit nicio greutate în procesul de „facere” a cărților ei. Cred că nici chiar soțul, care îi este mereu aproape. În bunul ei stil, a dus și de data asta tot greul singură.

e-Literaria: Ce face Camelia după ce termină cartea?

N.A.: Este foarte simplu – se apucă de următoarea. V-am zis că e ușor obsedată! Și pot să spun că mă bucur că se apucă de următoarea carte, pentru că mi-a rămas gândul la niște personaje dintr-un roman care este în lucru și din care am citit doar 50 de pagini – foarte puternice, cu personaje vii, impresionante și un stil diferit de tot ce a scris până acum. Mereu o întreb: „Ce mai fac, mă, copiii aia? Cât mă mai lași cu gura căscată?” Dar mi-a promis că rezolvă problema. Și o cred.