N-aș fi știut de ea dacă o prietenă editor nu mi-ar fi spus acum câțiva ani că-i amintesc de stilul Ursulei K. Le Guin. I-am și mărturisit, senină, că habar n-am despre ce vorbește. „Nici n-ai idee ce compliment e ăsta”, mi-a replicat ea.

Și ca să aflu, am început să citesc. Și Ursula K. Le Guin m-a cucerit. Am citit una după alta, fără pauză, Mâna stângă a întunericului, Un vrăjitor din Terramare, Mormintele din Atuan, Sfâșierea cerului. Lumea ei a fost fabuloasă. Uluitoare. O fantezie sofisticată, fără roboți și fizică cuantică, dar excepțională prin regatele misterioase, personajele complexe și realitatea văzută ca într-o oglindă neagră, adâncă. Vă recomand, în afara romanului ei capodoperă (Mâna stângă a întunericului) și mai puțin cunoscutul Mormintele din Atuan, din ale cărui tenebre nu știam – sau nu voiam – să ies spre suprafața realității. Ursula a construit perfect o lume oarbă, în care celelalte simțuri cresc mii de ochi, astfel încât să te descurci în labirinturi subterane scufundate în cea mai neagră beznă.  

Astăzi Ursula s-a dus, dar pentru un scriitor (ca ea) dispariția lumească devine irelevantă. Viața ei se va prelungi zeci de ani de acum înainte, mintea ei va mai produce bucurie pentru generații de cititori, iar lumile imaginate de ea îi vor supraviețui.