Pe Beausergent l-am cunoscut prin intermediari (o prietenă mi-a atras atenția că m-a muștruluit la el pe pagină, pentru povestea legumelor fierte). Am citit ce-a zis, eram încredințată că fiecare poate avea o părere, și chiar dacă pe ici, pe colo, mi s-a părut că lucrurile erau cam rupte din context, am lăsat-o așa – știți voi, ăla fără de păcat să arunce primul piatra.

După ce am reușit să fac abstracție de mine însămi (greu, da :-)), am cercetat mai obiectiv și blogul. Și mi-au plăcut așa:

simbolistica nickname-ului și apelul la Proust (am o slăbiciune pentru cine înțelege și citește Proust. Invers: citește și înțelege).

ideile consistente și uneori dramatic de provocatoare. Nu-s pentru oricine, dar vă sfătuiesc să intrați și să citiți – n-aveți decât de câștigat.

– și, la final, ce-i mai bun: matematica și literatura într-un loc. Wow. Nu sunt de partea umaniștilor care se laudă că au uitat tabla înmulțirii. Mi se pare că, cel mai mult dintre toate exprimările artistice, literatura are mare nevoie de structură și de creiere cu arhitectură matematică. Poate doar muzica s-o întreacă. Or, aici m-am delectat deopotrivă cu observații pe marginea problemelor din culegeri de matematică, și cu chestiuni de vocabular, și cu fine pișcături de text (uneori luate cam pe departe, dar treaba omului…).

Nu știu cine e Beausergent și nu e important decât dacă el consideră că este. De fapt, habar n-are c-o să scriu postul ăsta. Dar eu, una, n-am vrut decât să-l arăt (cu degetul literar :-)) celor care nu-l știu.