Experiența de redactor m-a învățat mai mult decât cea de traducător. Mă gândesc și la experiența de redactor a altora, care au revizuit traducerile mele :-). Am învățat mult și de acolo, le mulțumesc celor care au făcut din munca mea o carte mai bună.

Astăzi am niște concluzii, strânse într-un cod minim de conduită a traducătorului:

  1. Gramatica limbii române este foarte-foarte importantă. Da, trebuie știute toate acordurile cu „al/a/ai/ale”, acordul cu subiectul multiplu (chiar dacă termenii lui sunt separați de alți determinanți), numărul de „i”-uri dintr-un cuvânt și ortogramele, în general.
  2. Paginarea trebuie respectată. Bineînțeles că e greu, dar la fel de greu îi va fi și celui care vine după tine.
  3. Inventivitatea are niște limite. Dacă scriitorul nu a pus predicat, poate că nu a avut niște motive. Nu ești editorul lui și nu ți-a cerut părerea. Nici pentru italice, nici pentru bolduiri. Lasă-l să-și scrie cartea.
  4. Tot la inventivitate: unele cuvinte nu există în DEX. Nici în DOOM. Ar fi bine să nu le folosești.
  5. Dacă nu înțelegi ce-a vrut să scrie autorul, mai caută. Treaba cu „lasă că rezolvă redactorul” înseamnă că lași pe altcineva să-ți facă treaba.
  6. Topica limbii engleze (franceze, germane sau care o mai fi) este a acelei limbi, nu și a românei. Fă un efort de adaptare, ok?
  7. Repetițiile (inclusiv pronumele personale care însoțesc verbele, în engleză) pot fi specifice în limba respectivă. În română, cele mai multe dintre ele pot fi eliminate.
  8. Traducerea cuvânt cu cuvânt este cel mai urât lucru pe care îl poți face unui redactor. Trebuie să-ți întoarcă frazele până când renunță și le rescrie de la capăt. Adică, tu iei banii pe traducere și el o face în locul tău.
  9. E bine să vezi traducerea după redactare. De mare folos.
  10. Dacă devii mai bun, o faci mai ales pentru tine. Poți să traduci cărți mai interesante sau mai citite, să ai un brand personal, să fii mai bine plătit și să-ți permiți să pui condiții. Să lucrezi mai cu plăcere.