Bine, unul dintre motive ar fi că se scrie atât de mult, încât un articol în plus sau în minus nu mai contează…

Dar nu ăsta-i cel mai important motiv. Nu scriu despre târgurile de carte fiindcă pentru mine și-am cam pierdut relevanța. Indiscutabil, au importanța lor. Indiscutabil, trebuie să existe în continuare: ecoul din jur, știrile, faptul că oameni care nu cumpără o carte un an de zile se duc la târg, odată cu valul, și cumpără o sacoșă, fie și numai din febra shoppingului, toate astea rămân efecte pozitive. Mai sunt și efectele minunate: oamenii se întâlnesc cu autorii preferați, se lansează cărți și cărțile astea chiar se citesc, se fac reduceri de prețuri, editurile ies în lume și le cunosc oamenii. Și e bine.

Doar că eu, una, nu mă mai regăsesc în felul în care arată aceste târguri – poate sunt și alții ca mine, dar au tăcut până acum ca să nu li se spargă în cap borcanele ipocriziei altora. Cândva îmi plăcea să merg. Numai că totul a devenit atât de zgomotos și de agitat, încât am rămas cu variantele de rezervă: atunci când vreau să citesc o carte, nu aștept târgul ca să mi-o cumpăr; nu citesc la kil, citesc la grad de finețe; dacă am chef să mă văd cu un autor mă duc la lansări și în afara târgului; dacă vreau să vorbesc cu el, îi dau mesaj – din experiență, funcționează, omul răspunde :-); dacă vreau să știu noutățile editoriale, mă interesez; dacă îmi trebuie un titlu anume, îl caut. Și toate astea în liniște, așa cum îi stă bine stării de lectură și cultură, nu în foiala și gălăgia de la târg, cu fum de grătar și aromă de popcorn caramelizat. Plus parcări pline. Chiar și editorii descriu nebunia acelor zile ca fiind „un balamuc”, „o vrie”, „o zăpăceală mare”. Normal, așa și este, doar că n-ai de ales, ca editură. Nu exiști dacă nu ai stand :-).

Nu zic să nu ne ducem la târgurile de carte. Să ne ducem, sunt printre puținele lucruri bune care au mai rămas pentru piața editorială, iar asta se vede inclusiv în vânzări, ceea ce e minunat. Ce zic eu este că formatul a devenit atât de obositor, încât aproape îmi piere cheful de a mă vedea cu oamenii și de a sta tihnit de vorbă. Și asta aș vrea. O atmosferă de cafenea literară (știu că nu se poate, un milion de oameni o să-mi spună că așa sunt târgurile peste tot în lume – ok, dar pot să-mi doresc ALTCEVA?), cu dialoguri reale, informale, despre cărți și despre altceva decât cărți, cu discuții din cele mai simple asupra mersului treburilor în literatură și în piața de carte, despre ce mai citim noi, ca oameni simpli.

Ok, acum întrebați-mă ce-aș face dacă aș fi eu scriitor, așa, și ar trebui să-mi lansez cartea la târg :-)))) Adevărul este că habar n-am ce să răspund. Recunosc, e o problemă.