Dimineața a venit surprinzătoare și bună, cu un mic dejun ca-n familie, la o masă mare, într-un loc curat în care gazdele, un cuplu, au rămas tot timpul alături de noi, să ne facă viața mai ușoară, probabil cel mai… Continue Reading →
N-am să uit niciodată acest mic dejun. Vreo două pe Camino sunt de neuitat: unul după noaptea petrecută în cel mai mizerabil loc în care am dormit vreodată, și ăsta de acum. Poate și pentru că n-am mâncat aseară decât… Continue Reading →
Ăsta e un post în care n-am prea multe de spus, ci doar de arătat, și pe care o să-l actualizez neîncetat, cât stau pe-aici 🙂 Așadar, amorțitoarele de simțuri sunt preparatele bucătăriei thailandeze, care te lasă fără gust, miros… Continue Reading →
Pe-aici zici că nu te-ai descurca să conduci, intr-un trafic cu șapte -opt benzi pe sens, în care mașini și scutere se strecoară să scape de blocaje, plus condusul pe stânga 😃. Dar merge. Mi-am dat seama după ce am… Continue Reading →
Impresiile despre un loc și cu atât mai puțin despre o țară nu se pot face în câteva ore. Poți avea oarecum pretenția că iei un puls al locurilor și cam asta am și făcut, renunțând de bună-voie la bifarea… Continue Reading →
Cea mai acută întrebare pe care ți-o pui pe drumul ăsta (când ai timp de întrebări și creierul nu-ți este ocupat să supraviețuiești drumului) este cum de te-ai schimbat atât de rapid. Ce resorturi au declanșat în tine transformarea, uneori… Continue Reading →
Este uluitor cum pleci la un drum atât de lung fără să știi de ce, ci doar că pleci pentru tine. Și este fabulos că asta îți ajunge – atât e, n-ai de unde mai mult și nici nu trebuie…. Continue Reading →
Aici, pe drum, trebuie să înveți. Înveți despre tine, despre ceilalți, despre drum și încercări de toate soiurile, mici și mari, unele până la limita suportabilității fizice și emoționale. Înveți despre ce ai fost și ce ai putea fi sau… Continue Reading →
Castrojeriz este un orășel adorabil, construit în piatră gri, ca toate celelalte, dar cu ceva anume diferit, sensibil. Poate cu viață. Localnicii, spanioli tineri și bătrâni, umpluseră străzile, și Mioki s-a gândit că orașul ăsta, spre deosebire de altele, trăia…. Continue Reading →
Ochii negri, fără expresie, îl țintuiau de la distanță. Japoneza părea hotărâtă să-i taie avântul, plictisită de vorbăria lui. Adevărul este că, de fapt, Mioki se uita peste capul lui, dincolo de el, în zare, unde răsărea soarele. – Hei, Ikebana,… Continue Reading →
© 2020 e-Literaria — Powered by WordPress
Theme by Anders Noren — Up ↑
Comentarii